marți, 2 februarie 2016

Barcelona, destinatie de vis pentru un city break

De la un timp încoace Barcelona a ajuns faimoasă şi în atenţia tuturor mai degrabă pentru echipa de fotbal, o adevărată companie de artişti ai fotbalului.
Aşa că nici destinaţia unui City Break nu poate ignora acest fapt. Iar ca mărturie se poate aduce informaţia potrivit căreia muzeul clubului a fost cel mai vizitat muzeu al oraşului.
Chiar şi cine nu e pasionat de fotbal tot ajunge să vadă acest templu sportiv, să aducă acasă un suvenir din domeniu.

Barcelona este în primul rând artă urbană, este o adevărată expoziţie în aer liber de clădiri adevărate opere arhitecturale, începând cu La Sagrada Familia şi continuând cu celelalte clădiri semnate Antonio Gaudi. Cum ar fi: casa Vicens, La Pedrera, palatul Güell, casa Batlló, etc

O descindere la Barcelona, inclusiv pentru un City Break, seamănă şi cu un joc de explorare pe un circuit sofisticat, circuit care te poartă prin locuri frumoase, de la cădiri la parcuri şi amenajări care pun relieful în valoare, precum colina Montjuic, unde se poate ajuge şi prin intermediul unui teleferic, prilej de a savura panorama acestui spaţiu atât de căutat.

Barcelona are plaje încântătoare, este un oraş răsfăţat de prezenţa Mediteranei, inclusiv prin prisma climei, cu o medie anuală de 21 de grade Celsius.
Iubitorii de film se pot bucura de a se imagina pe urmele personajelor dintr-un film al lui Woody Allen, 'Vicky Cristina Barcelona'.

Oraşul este şi un major pol al modei, drept care aici se poate face shopping rafinat sau se poate vedea o defilare pe catwalk cu elegante creaţii ale unor designeri celebri.
Inima Cataloniei oferă vizitatorilor semnele vii ale sentimentelor acestei părţi a Spaniei. Vizitatorii se pot prinde în dansul catalan simbolic, Sardana.

Farmecul locului, o îmbinare de fundament local cu numeroase accente şi detalii aduse din găzduirea unor oameni veniţi din mai multe culturi, de la cea mexicană până la cea thailandeză, se regăseşte şi în savoarea mâncărurilor.

Un City Break este serbat şi cu un pahar de Sangria sau de Freixenet, punctând o alegere de farmec garantat.